Home » Istorie » Șofranul, cel mai scump condiment din lume, a fost domesticit pentru prima dată în Grecia

Șofranul, cel mai scump condiment din lume, a fost domesticit pentru prima dată în Grecia

Publicat: 29.03.2022

Șofranul, cel mai scump condiment din lume, este extras din planta de șofran, Crocus sativus. Șofranul a fost domesticit în Epoca Bronzului, în Grecia.

Șofranul a fost cultivat timp de mii de ani în regiunea mediteraneană. Dar când și unde a fost domesticit pentru prima dată de către strămoșii noștri? Într-o lucrare din Frontiers in Plant Science, cercetătorii concluzionează că dovezile din arta antică și genetică arată înspre aceeași regiune.

„Atât operele de artă antice, cât și genetica indică Grecia din epoca bronzului, aproximativ în anul 1700 î.Hr. sau mai devreme, ca timp și loc în care șofranul a fost domesticit”, a spus Ludwig Mann, unul dintre autorii studiului.

Șofranul a fost domesticit cu aproape 4.000 de ani în urmă

Genul Crocus, care conține aproximativ 250 de specii, poate fi găsit din Europa de Sud și Centrală și Africa de Nord până în China de Vest. Spre deosebire de șofranul domesticit, aceste specii se reproduc sexuat în sălbăticie.

Prima utilizare umană cunoscută a șofranului sălbatic a fost ca pigment pentru picturile rupestre, în urmă cu aproximativ 50.000 de ani în Irakul de astăzi. Textele antice din Sumer, Asiria și Babilonia descriu, de asemenea, utilizarea șofranului sălbatic în medicină și în vopsele.

În schimb, șofranul domestic nu crește în sălbăticie și poate fi înmulțit asexuat doar cu ajutor uman, prin împărțirea „cormilor” subterani (organe de stocare asemănătoare tulpinii).

Procesul a fost descris pentru prima dată de filozoful grec Theophrastus în secolele IV-III î.Hr. Astăzi, șofranul domesticit este cultivat pe tot globul, pentru utilizare în gătit și parfumuri și ca colorant galben. Între 15.000 și 16.000 de flori, care necesită între 370 și 470 de ore pentru a fi colectate, produc un singur kilogram de condiment, în valoare de 1.300-10.000 de dolari, potrivit Heritage Daily.

O specie dificil de studiat

„Nu este simplu să afli când a fost domesticit pentru prima dată șofranul: specia este dificil de studiat din punct de vedere genetic, deoarece are trei copii ale fiecărui cromozom în loc de cele două obișnuite și un genom mare care conține un procent ridicat de ADN repetitiv, dificil de secvențiat”, a spus Seyyedeh-Sanam Kazemi-Shahandashti, un alt autor al studiului.

„Deoarece nu există rămășițe antice de șofran conservate din cele mai vechi timpuri, aici revedem lucrări de artă antice care înfățișează plante asemănătoare șofranului. Ne așteptam ca acestea să ne îndrume către anumite regiuni”, a spus cercetătoarea.

Autorii susțin că operele de artă din civilizația minoică a Greciei antice sunt probabil cele mai vechi care înfățișează șofranul domesticit.

De exemplu, peticele dense de flori de șofran de pe fresca „Adunătorii de șofran” din insula Santorini (aproximativ 1600 î.Hr.) sugerează cultivarea. O altă frescă de pe aceeași insulă, „Adoranții”, prezintă flori cu pistile lungi, de culoare roșu-închis, care depășesc petalele violet închis, tipice șofranului domesticit.

Florile cu aceste trăsături sunt, de asemenea, reprezentate pe ceramica și pânza din epoca bronzului din Grecia și redate simbolic în ideograma pentru șofran din vechile scrieri Linear B. În Egipt, mormintele din secolele al XV-lea și al XIV-lea î.Hr. descriu modul în care ambasadorii din Creta aduceau tribut sub formă de textile vopsite cu șofran.

Confirmarea dată de studiile genetice

Faptul că șofranul a fost domesticit în Grecia epocii de bronz este în acord cu studiile genetice din 2019, care au arătat că C. cartwrightianus, care poate fi găsit doar în Grecia continentală și pe insula Creta, este cea mai apropiată rudă sălbatică a șofranului.

Autorii cred că planta modernă de șofran, cu cei trei genomi ai săi, a apărut în mod natural din sălbăticie, fie exclusiv din C. cartwrightianus, fie din hibrizi dintre C. cartwrightianus și o altă specie de Crocus. Șofranul ar fi fost apoi păstrat de grecii din epoca bronzului datorită calităților sale superioare de condiment.

„Astăzi, tot șofranul este o clonă care datează de la apariția șofranului în Grecia antică. Cu toate acestea, în ciuda faptului că are același genom, șofranul poate avea proprietăți diferite în funcție de regiune. Am început să investigăm cauzele moleculare, în special așa-numitele diferențe ‘epigenetice’, pentru această variație regională”, a spus dr. Tony Heitkam.

Vă recomandăm să citiți și:

Vaccinurile au fost transportate în orfani în prima campanie internațională de vaccinare din istorie

Homo bodoensis, specia necunoscută din puzzle-ul evoluției umane. A trăit inclusiv în Europa de Sud-Est

Misterul craniului cu urechi din Napoli a fost elucidat

Gravuri cu bizoni din peșterile din Spania dezvăluie noi detalii despre capacitățile strămoșilor noștri

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați